Viata de FashionMom la Corbeanca

Scuzati absenta – Paul a reinceput gradinita cu adaptare grea si entero-somethings pentru tot neamul, asa ca programul (meu) a fost pus on hold.

Reluam seria mea favorita, Bloggers of Corbeanca, cu povestile Catalinei, colega mea de facultate si sotia colegului de an, Mihut – viata lor la Corbeanca alaturi de Tudor, baietelul lor de 1 an si jumatate.

Toata lumea e la Corbeanca. Asta am descoperit si acum vreun an, cand am dat nas in nas cu Mihut, colegul meu de facultate, in fata la Mega Image. Nu am ramas cu mare lucru post-FJSC, promotia 2008, ma mandresc insa cu colegii mei mega-cool si smart, ale caror cariere le urmaresc cu Wow! Am povestit un pic despre viata de cand nu ne mai vazusem, mi-a zis ca s-a casatorit cu o colega de facultate/serviciu si ca are un baietel. Si ca stau in Tamasi, asa ca am decis sa ii scot la plimbare ­čÖé

De atunci ne tot vizitam, cand prindem ocazia, si, mai ales, ne citim online, pentru ca Mihut si Catalina povestesc despre viata cu Tudu (si nu numai) pe FashionMoms.ro.

Catalina Nastasache Hoparteanu zice:

Daca pana acum doi ani as fi spus despre mine ca sunt jurnalist specializat pe justitie, mai exact ala care te astepta la DNA inainte sa iti puna procurorii catusele (suna dur, dar cam asa este), acum descrierea mea incepe cu… sunt mama de Tudu, cel mai frumos si mai smart baietel ever! Jobul de mama e cel mai greu, dar si cel mai frumos, iar de asta este responsabil baietelul meu de 1 an si jumatate. El imi ocupa tot timpul, este foarte energic.
Pentru a nu intra in rutina de casnica si pentru a nu imi lua campii in concediul de crestere a copilului, am lansat, acum aproape un an, un blog impreuna cu doua dintre prietenele mele. Ne doream sa impartasim experientele noastre si sa scriem cat mai des, caci jurnalistii din noi nu intrasera in concediu.
Se numeste┬áwww.fashionmoms.ro, dar nu este despre moda, ci despre ce inseamna sa fii o mama fashion in ziua de azi – adica sa fii informata din surse bune (oficiale sau macar trei neoficiale, cum scrie in manualul de jurnalism), sa stii ce inseamna OMS, dar sa filtrezi informatiile prin propria experienta si sa intelegi ca niciun copil nu e la fel ca celalalt, ca nu putem sa ne crestem copiii din carti, expertii doar ne ghideaza, ne traseaza niste linii. In plus, daca esti mama nu trebuie sa uiti ca esti femeie. Esti obligata sa ai grija de tine, fara sa gasesti scuze ca nu ai timp.┬á De asta am scris, chiar printre primele articole ale mele, cum sa aratam bine in doar 10 minute!
Blogul acesta s-a nascut din dorinta noastra de a scrie, dar si pentru ca nu gaseam informatiile pe care le cautam, nu g─âseam usor raspunsuri la intrebarile de zi cu zi. Asa am decis sa impartasim si cu alti parinti experientele noastre si informatiile utile pe care le citeam in carti, pe site-ul Organizatiei Mondiale a Sanatatii sau al Academiei Americane de Pediatrie. Daca va plac povestile cu si despre parinti, puteti sa cititi interviurile noastre. Si daca vreti sa radeti sau sa cititi un scriitor in devenire, intrati pe coltul taticilor.┬á┬áSotul meu, Mihut, scrie aici – ceilalti doi tatici inca nu s-au lansat ­čÖé Si nu ca e al meu, dar are talent la scris!
Ma intrebai daca am scris despre comunitate. Uite ca nu am avut inca ocazia, dar astept cu interes povesti faine, de la mame si tati din Corbeanca! Pot sa iti spun insa ca, atunci cand eram la serviciu, la televiziune, intr-o am trimis o echipa sa faca live de pe Soseaua Unirii, care devenise patinoarul Unirii. Ninsese de vreo 3 zile, inghetase tot, dar nimeni nu curatase drumul si nu daduse cu antiderapant. Cred ca se intampla acum vreo 3 ani, iar colegii au fost incantati sa aiba ce filma asa aproape de Bucuresti.

Viata la Corbi

Acum, ca socotesc, se fac deja de 6 ani de cand locuim in Corbeanca si nu ne-am mai muta de aici! Locuim langa padure, e minunat seara, cand auzi pasarile si fosnetul frunzelor. Cele mai frumoase nopti sunt primavara, cand, pe la 11-12 noaptea incep sa cante privighetorile.
Am ajuns in Corbeanca, dupa ce initial am fost la un pas de a locui in Mogosoaia. Pentru ca am dat de un dezvoltator neserios, am renuntat la a mai cumpara acea casa si am ajuns aici, unde se mutasera niste prieteni. Nu locuim intr-un complex, ci in partea noua de case. Ne place linistea oferita de lipsa vecinilor – intre timp s-a construit langa noi si zona a devenit mai populata, chiar am glumit ca e timpul sa ne mutam. Suna ciudat, doi jurnalisti care nu vor oameni prin preajma! Nu suntem salbatici, ne plac oamenii, dar la noi in curte si in casa ne bucuram de liniste impreuna.
Pardon, ne bucuram, caci intre timp a aparut Tudu in viata noastra si cuvantul liniste a devenit istorie! Revenind la casa, cand am venit in Corbeanca se circula bine, acum e tot mai aglomerat, dar tot e mai bine ca in Bucuresti. Am prins de cateva ori blocajele de seara din oras si m-am felicitat ca am ales sa locuiesc la tara. Inainte stateam langa Afi si pana la Casa Presei faceam mai mult cu masina decat facem acum, cand venim de la 25 de km departare.
Greul va incepe de anul acesta,
pentru ca ducem copilul la gradi in oras. Speram sa ne descurcam in trei, pentru ca parintii nostri sunt in alte orase. Ne bazam pe ei cand avem nevoie sa vina cateva zile si sa ne ajute, dar ca sa ia sau sa duca zilnic copilul la gradinita, scoala, nu. Sper ca pana creste el sa avem metrou la aeroport si un transport in comun pus la punct in Corbeanca. Acum nu mergem cu maxi-taxi, mi se pare ca riscul e mult prea mare, la cum arata masinile de transport.
De altfel, asa am ajuns sa imi iau si permis de conducere. Ne mutasem de cateva luni in Corbeanca, dar eu nu ma invrednicisem sa dau examenul pentru permisul auto, desi facusem scoala. A venit prima ninsoare din an, in decembrie. In aceeasi zi a cazut un elicopter la Bacau, sotul meu, jurnalist de eveniment, a plecat cu echipa de filmare acolo, eu am ramas singura acasa. Am vrut sa plec la serviciu cu maxi, m-am echipat bine si la 9 fara 15 eram in statie. Habar nu aveam ca maxi vine la 8 si la 10 dimineata, nu si la 9. Asa ca am inghetat mai bine de o ora in statie, in timp ce masina ma astepta in fata portii.  A doua zi m-am inscris la examenul auto si in februarie am inceput sa conduc. Sper ca primaria Corbeanca sa rezolve problema transportului, e de neimaginat ca nu putem folosi microbuze sau autobuze decente si care sa vina mai des, macar pana la DN1.
Comuna, din punctul meu de vedere, arata bine.
De aceea spun┬á ca nu ar fi asa greu sa avem un transport in comun civilizat si deszapeziri eficiente in cele 3 luni de iarna. Ne place sa descoperim imprejurimile si, inainte sa devenim parinti ne plimbam foarte des cu bicicletele, inclusiv prin padure – cam greu, pentru ca nu sunt trasee amenajate. Visez la un traseu prin padurile din zona, e atat de usor de facut si ar aduce atatea beneficii. Mi-ar placea sa avem si un parc sau macar un loc amenajat la marginea padurii, unde sa putem duce copiii la joaca.
Zona este superba, am vazut de atatea ori caprioare, fazani, chiar porci mistreti si o vulpe…intr-o noapte, la poarta. Daca in doi plimbarile printre copaci si noroaie erau fun, cu un toddler nu prea merge sa ne aventuram. Asa ca acum facem plimbari cu carutul sau tricicleta pana la Mega si Moara, unde mancam o inghetata sau o pizza, facem cumparaturi si revenim acasa. Ne place cum s-a dezvoltat (in sfarsit!) Moara si zona de vizavi, cu bacania, brutaria si magazinul de vinuri – am fost acolo la o degustare, recomand!
Daca ar fi sa ne mutam, ne-am muta tot in Corbeanca, in Paradisul Verde. E un gand pentru viitor, pentru ca ne place cum arata complexul, nu seamana a complex, ci este o comunitate. La Trattoria mergem si mancam sau ne scoatem prietenii care vin in vizita (acum ii ducem si la Piazzetta Amici), la spalatoria din Paradis ducem masinile si hainele care au nevoie de curatatorie, paine comand la Semolina. La The Brick am facut petrecerea de botez si a iesit wow. De altfel, am facut o lista cu localuri din zona, potrivite pentru evenimente.  La piata merg doar la doamna Mariana, la Stadion, pentru ca am garantia unor legume si fructe de calitate si la preturi decente. Pentru copil, insa, cumpar fructe si legume bio.
Ca nimic nu e mai relaxant decat sa stai in curte, dup─â 12 ore de munca. Sa fie liniste, sa citesti o carte sau sa adormi in hamac. De asta nu o sa regret niciodata viata la oras, desi eu sunt crescuta la bloc, in Constanta, fara bunici la tara.
Pasiunea mea sunt florile, asa ca mi-am plantat in gradina flori speciale, precum lalele uriase si negre sau liliac galben. Am si niste tufe de lavanda, care initial erau niste firicele si acum sunt uriase. Visez sa am propria florarie si ma gandeam la un moment dat daca le-ar placea locuitorilor din Corbeanca o florarie cu plante pentru gradina, care sa vina la pachet cu idei de amenajat curtea. Pana atunci, fac aranjamente florale care sa imi inveseleasca locuinta.
Ce regret dupa mutarea aici?
Ca nu apuc sa imi vad la fel de des ca inainte o parte din prieteni – in special cei care nu au masina. Si ca merg mai putin pe jos prin Bucuresti decat inainte – Bucurestiul la pas este fermecator. Nu ne lipsesc noptile in cluburi , nici inainte nu eram fani. In schimb, serile pe terasa, cu un grup de prieteni, in jurul focului, sunt exact ce ne doream!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *