Viata de jurnalist la 30 km de Bucuresti

Alexa Stanescu este una dintre prietenele mele cele mai vechi. Cand m-am intors din State, acum 1/3 din viata, m-am apucat de voluntariat la Centrul pentru Jurnalism Independent and there she was.

Ne-am apropiat, am avut gasca <3, am fost cu personalul de Obor in Vama.. oh, those were the days (kinda!).

Am “crescut” impreuna, eu PR in ONG-uri, ea stirista la Mix si apoi Europa FM – de vreo 14 ani! -, ne-am casatorit (separat :))) si facut copii la nici 1 an distanta, si, ca sa vezi, ne-am mutat si la tara in aceeasi zona, in acelasi timp :)) Ca sa nu zic ca ne-am apucat si de blogging cam in aceeasi perioada, iar pe ea o poti citi pe Alexisme.ro

Cine esti tu, Alexa?

Multa lume ma stie de jurnalist sau blogger, insa de 3 ani si 9 luni mi-am schimbat jobul full-time, si anume am devenit mama inainte de orice, meserie despre care stim toti parintii ca nu inceteaza vreodata. Sunt mama unui baiat, D., care mi-a deschis ochii asa cum nu credeam ca se poate. Mi-a redat pofta de viata si mai ales de a redescoperi lumea prin ochii lui. Am revenit si la radio intre timp si acum 2 ani am decis sa ies in lume cu blogul alexisme.ro.

 

Pentru ca eram in concediu de crestere a lui D., imi era foarte dor de radio, de documentare, de scris reportaje, asa ca am decis ca toate informatiile utile pe care le gasesc fie pe grupuri, fie le descopar eu, sa le dau mai departe. Plus povestile mele amuzante (de aici si numele alexisme). Fireste, nu informatii medicale. In aceste cazuri, cel mult fac interviuri cu specialisti. Pana la urma si opinia lor poate fi diferita sau controversata.

 

Nu imi place sa spun ca e un blog despre parenting, dar este despre jocuri cu copii, despre empatie si cum sa ii crestem altfel, cu sufletul, este si despre greselile mele ca mama, despre oameni care fac lucruri bune intr-o Romanie care e cu piciorul in groapa (rubrica Romani care inspira). Sustin campanii sociale, mereu mi-a placut sa ajut, vin cu idei, incerc sa ii mobilizez si pe altii, si ma folosesc de creierul de jurnalist ca sa mai scriu campanii (vezi petitia si Campania de constientizare privind microbuzele scolare). Cand ma confrunt cu o problema sau imi scrie cineva, incerc sa o rezolv, cer ajutor si altor parinti pentru ca

eu cred ca impreuna putem creste ca o comunitate.

Cum de v-ati mutat la tara? 

In copilarie am avut o casa de vacanta aici, in sat, de aceea cumva m-a atras locul. Locuiesc la sat, da. Nu in complex rezidential (Nota Tea: vrei sa stii cum e sa traiesti intr-un cartier rezidential? Citeste despre viata Anei Ivan in Corbeanca). M-a convins sotul ca e mai bine sa parasim orasul aglomerat, eu fiind indragostita de Bucuresti, simteam ca tradez cumva orasul daca plec. Si iata, doi ani mai tarziu, nu regret deloc decizia.

Poate daca nu eram insarcinata nu as fi gandit asa, dar a contat foarte mult argument: vreau sa cresc copilul la aer curat.

Am mai locuit in apartamente la Cismigiu (la bunici), in zona Dristor si la casa langa politia Rutiera, in centru.


Cum s-a schimbat viata ta de cand esti aici?

Suna a cliseu, dar te asigur ca nu este:

am descoperit adevaratele lucruri care conteaza.

Diminetile in care ma trezesc inaintea copilului si reusesc sa fur 20 de minute de citit sau doar contemplate natura in curte, ma incarca pentru toata ziua.

Insa a trebuit sa ma impac cu ce am pierdut, sa zicem. Comoditatea unui magazin la colt de bloc, o piata sau o cofetarie, te miri ce prosteli, care acum mi se par complet inutile. Am nevoie de atat de putin ca sa fiu fericita! Si magazine mici sunt si aici, si chiar incurajez astfel afacerile locale de familie.

Eu nu am fost cea mai petrecareata persoana de fel, nu ieseam des in oras, asa ca la acest capitol nu am suferit.

D. este extrem de fericit sa se joace toata ziua in curte, sa exploreze iarba, sa vada insecte si plante, sa ude flori, copaci. Sa se plimbe cu bicicleta, sa se joace in nisip (inca mai avem de la constructii) sau sa adune pietre. Iar noi suntem cei mai fericiti parinti cand il vedem cat de bine se simte in natura.

Eu si sotul meu iubim drumul spre casa (desi uneori e o lupta contracronometru ca sa ajungem la gradinita la timp). Drumul pe DN1 este mai relaxant decat cel prin oras la ora 18, chiar daca e aglomerat, nu stam la semafoare, nu pierdem timpul.

Cand intri in zona de sat te simti alt om, ca haosul orasului nu exista.

Diferenta majora pentru mine este stilul de viata relaxat si lejer. Nu exista preocupari care sa iti distraga atentia sau mai ales sa te faca sa pierzi timpul, gen plimbari prin mall (sa nu se supere cei care fac acest sport, nu e pt familia mea). Nu m-as muta pentru nimic in lume la oras. Ne-a luat cateva luni sa ne acomodam, avem si doua masini asa ca nu am fost blocata aici vreodata, aveam siguranta ca pot pleca oricand vreau eu la cumparaturi de exemplu.

PROS:  aer curat, vecini prietenosi si ajutatori, departe de haosul orasului.

CONS: iarna nu se deszapezeste drumul nostru mereu si iesim greu, nu am inca internet prin fibra si este limitat (da, ca-n dial up), probabil pe viitor va fi mai greu cand va incepe copilul scoala, dar nu ma panichez inca.

 

Cum e comunitatea din jur, ti-ai facut prieteni?

Vecinii mei sunt absolut minunati. De la cea care sta langa mine, o doamna care se apropie de pensie si face naveta zilnic la Bucuresti, care ne aduce mereu cate ceva de mancare gatit de ea, sau alte bunatati pentru copil. O sa vedeti ca voi vorbi despre despre relatia vecinilor si mancarea, dar acest lucru mi se pare ca denota blandetea oamenilor si generozitatea lor. Apoi, vis-a vis de noi sta o familie cu 2 copii, unul de varsta lui D. care ne-au facut sa ne simtim foarte bineveniti. Seara mai iesim la plimbare cu copiii prin sat, la lac, sau in curte, la noi sau la ei. Iubesc acest sentiment de comunitate.

Cu alti vecini merg impreuna la serviciu dimineata. Facem celebrul carpooling, varianta rurala.

 

Cheltuieli si eforturi in plus?

Nu stiu daca pot spune ca sunt cheltuieli in plus. Ba as indrazni sa spun in minus. Nu mai am tentatia cumparaturilor exagerate pentru ca aveam la dispozitie magazine si timp.


Cum decurge o zi tipica? Poate nu acum in vacanta, dar.. ce program ai?

Sotul pleaca primul la ora 5 jumatate dimineata pentru ca lucreaza in partea cealalta a Bucurestiului, in IMGB, si nu poate traversa orasul  la ora de varf.

Asa ca eu las copilul la gradinita la 8 dimineata (gradinita e aici in sat, asa ca poate dormi mai mult), apoi merg la radio, ajung pe la 9 jumatate- 10, depinde cand plec. Lucrez in nord asa ca nu intru in oras.

Seara il luam pe D. de la gradinita eu sau sotul, la ora 18.

In cele 2-3 ore pe care le mai avem seara, ne jucam, pregatim ceva de mancare, discutam, avem grija de catei (am 3).

 

Comments

  1. Post
    Author
    Tea Vasilescu

    Woaaa, pe bune? Stai sa ma gandesc ce an era.. cls a 9-a.. prima mea scoala de vara (pt jurnalisti liceeni).. probabil ‘97. Stiu ca aveau sediula la UNATC sau cum se chema si o tin mintr foarte clar pe Mihaela, mi se parea o godess (si acum mi se pare, ofc) <3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *